Testimoniale Costa Rica
Iosefina si Gabriel
Turul nostru a fost extrem de personalizat, asa ca de multe ori am fost alaturati unor grupe mai mari de turisti care faceau parte dintr-un program unitar. Datorita ghizilor nostri extrem de eficienti, nu am simtit deloc faptul ca nu apartinem grupurilor la care eram atasati. Nu am putut sa nu remarcam spiritul de echipa si comunicarea dintre membrii grupurilor cu care ne-am intalnit, fapt ce ne-a facut sa ne dorim sa fi petrecut mai mult timp impreuna. Transferurile au fost excelente. Nu au fost intarzieri.
Hotelurile, mai putin Costa Verde, au fost impecabile în ceea ce priveste curatenia, modul de servire si de tratare a clientilor.
Safari-ul de crocodili a fost spectaculos, cu gust de mai vrem... La fel şi rafting-ul. Cred că ideea e să simţi gustul pentru ca apoi să mai revii.
Nu am ştiut ca nu există roaming cu Costa Rica. Am văzut ulterior in mapa dvs. că în prezentări a fost trecut acest fapt. Este de reţinut şi pentru alţi turişti faptul că nu se poate cumpăra cartelă SIM prepaid pentru telefonul mobil. Ei nu folosesc decât telefoane mobile cu abonament.
Faptul că am început turul cu vizitarea Oceanului Pacific a fost excelent, mai ales că hotelul Barcelo este deosebit, dar faptul ca l-am terminat tot la Pacific, dupa Arenal şi Monteverde, şi-a pierdut din farmec. Disconfortul simţit de noi în ultimele zile se datorează în principal condiţiilor foarte bune pe care le-am avut în hotelurile din Monteverde – El Establo şi Arenal – Magic Mountain, comparativ cu cel din Manuel Antonio - Costa Verde. Ideea de bungalow, incitantă la început, atunci când te acomodezi cu o alta cultură şi alt mod de viaţă poate fi o aventură. Pentru noi, în schimb, în aşteptarea unui zbor lung, cu o escală de 10 ore în Amsterdam, faptul că nu am putut dormi 2 nopţi a fost neplăcut. Bungalow-ul, construit în stilul lor, nu era deloc izolat fonic şi se putea auzi fără nici cel mai mic efort, cu claritate, tot ceea ce se vorbea în camera alăturată. La zgomot s-a mai adăugat şi faptul că a început să plouă foarte tare şi s-a nimerit să fim noi cei care au probleme cu acoperişul. Nu faptul că am pus oalele disponibile în bucătărioară să nu se facă baltă în casă ne-a indispus, ci modul extrem de încet în care staff-ul hotelului a reacţionat: informaţiile erau date în spaniolă, îngrijitorul ridica din umeri, iar recepţionerul îmi spunea să am răbdare să se termine ploaia. Acum, când mă gândesc în urmă, râd, dar atunci am fost un pachet de nervi. La zgomot şi ploaie s-a adaugat şi faptul că nu puteam da telefon din cameră. În instrucţiunile de folosire a telefonului nu ni se spunea că trebuie să deschidem un cont, cum ni s-a întâmplat la celelalte hoteluri. După ce ne-am lămurit cu procedura, m-am ambalat când am aflat că am un cont de 50 de dolari la ei. Abia ulterior mi s-a explicat că aşa e regula, dar că nu sunt retraşi direct de pe cont, ci se vor retrage doar în limita sumei consumate. În final am reusit să dau telefon pertenerului dvs local, de la recepţie, şi au vorbit ei cu hotelul. În semn de scuze pentru toate neplăcerile am primit un platou cu fructe din partea hotelului.
Cred că nu a fost prea bună comunicarea dvs cu agenţia operatoare pentru turul de la Arenal. In ciuda faptului că noi aveam altceva notat pe voucher, ei au făcut programul aşa cum îl făceau de obicei. Prin urmare, nu au mai fost introduse podurile suspendate, iar baia nu am făcut-o la Baldi, ci la Tabacon. Pentru noi a fost un câştig Tabaconul, iar în ceea ce priveşte podurile suspendate, ne spuneau că nu intrau în circuitul obişnuit. Aşa că, aici, o activitate nefăcută a fost contrabalansată de spectaculozitatea alteia care nu era trecută în program. Oricum, senzaţia noastră a fost că, pentru tot ce este de văzut şi de făcut în Arenal şi Monteverde, doar câte două zile este prea puţin timp alocat.
Tot ca sfaturi pentru alţi turişti spre Costa Rica: la plecarea din San Jose spre Panama City bagajul nu are voie să depăşească 30kg de persoană. Noi ştiam de 50 kg, cum a fost la dus, iar înapoi ne-am trezit că trebuie să plătim 50 dolari de persoană pentru cele 12 kg în plus la fiecare bagaj. Nu i-a interesat la aeroport că cei de la KLM acceptă 50kg. Asta e regula lor şi nu o poţi verifica deoarece preţurile la kg în plus nu sunt afişate public, ci undeva într-un sertar de-al lor unde clientul nu are acces. Nu ai ce face decât să-i crezi pe cuvânt. Şi nici nu au mai vrut să ne dea înapoi bagajele să facem pentru o persoana limita maximă de 30 kg, iar pentru alta, limita ce corespundea celor 50 dolari.
Dacă ar fi să mai refacem circuitul, am face-o în aşa fel încât şocul unei noi civilizaţii să îmi producă încântare şi, ulterior, confort: San Jose, Costa Verde – Manuel Antonio, Tortuguero, Barcelo – Guanacaste, Monteverde, Arenal, San Jose, iar pentru ultimele trei, am aloca cel puţin 4 zile pentru fiecare. Amintiri din Costa Rica: pietrele din vulcanul Arenal, planta de cafea in vid, chipsurile de platan, cafeaua de bună calitate, nenumăraţii magneţi viu coloraţi şi tone... de poze.
Ce le spunem altora despre Costa Rica: pană nu mergi să vezi, degeaba crezi că-mi poţi imagina o altfel de lume. Nu are nimic din rigorile vieţii noastre, plantele doar crezi că le cunoşti, animalele le-ai văzut doar la tv, iar oamenii, indiferent de cele patru tipuri de climă, au în ei ceva ce exprimă mulţumirea unui trai tihnit.
Iosefina şi Gabriel B.
| ||||||||||||||||||||||||
Alte Testimoniale
Alaturi de Juan, ghidul nostru rabdator, am inceput aventura explorand Tortuguero sau tinutul testoaselor, unde am putut admira in habitatul lor natural numeroase specii de pasari exotice, maimute galagioase, crocodili si caimani.
Ar fi greu sa spunem ce ne-a placut mai mult in Costa Rica. Totul a fost pur si simplu perfect, de la hoteluri, la servicii de la recomandarile pe care le-am primit inainte de plecare, ospitalitatea oamenilor, mancarea, organizarea, pana si ploile tropicale pareau a fi asa cum ni le inchipuisem.
E greu sa spui ce a fost mai frumos dar parca cel mai mult ne-a incantat Manuel Antonio, cele doua nopti petrecute la Parador Hotel fiind extraordinare atat din punct de vedere a peisajului cat si a panoramei incantatoare dar si a atentiei cu care am fost inconjurati de personalul hotelului.
Cu putina intarziere e adevarat, insa va scriem ca sa VA MULTUMIM! Datorita dumneavoastra am avut parte de o luna de miere superba. Asa cum ne-ati promis, am avut parte de tot ce este mai frumos in Costa Rica si nu am simtit nicio clipa faptul ca eram atat de departe de casa, deoarece partenerii dumneavoastra de acolo au avut tot timpul grija de noi. Am avut parte de o luna de miere "activa", exact asa cum ne-am dorit, si pe langa faptul ca am vazut atatea locuri frumoase, am avut parte de numeroase activitati noi si placute.
Si bine v-am gasit! M-am gandit ca ar fi bine sa va scriu cateva impresii despre calatorie.
A fost foarte interesant si ma bucur ca am avut un traseu plin. Bogatia naturala e impresionanta intr-o tara asa de mica. Oamenii sunt extrem de amabili si conditionali. Ne-a placut cel mai mult la Tortuguero si Manuel Antonio pentru fauna extraordinara. La Tortuguero am avut un ghid tare simpatic- Alonso care era plin de informatii, dar si de umor. In Tortuguero a fost de-a impresionant sa mergem noaptea, pe intuneric, doar cu o lanterna, condusi de ghidul nostru, intr-o liniste totala, sa vedem uriasa broasca testoasa verde cum depune ouale.
Iti multumim pentru vacanta minunata in Costa Rica.
Este o tara impresionanta cu adevarat exotica, cu oameni amabili si peisaje impresionante. Ne-a placut cel mai mult la Tortuguero, pentru flora si fauna extraordinara. In Tortuguero am fi vrut sa mai stam, de fapt in toate locurile ne-ar fi placut sa mai petrecem ceva timp. Vulcanul Arenal este impresionant cu adevarat, iar Monteverde este cu adevarat un must see.
Cu siguranta o sa ne intoarcem intr-o buna zi.
Catalina si Martin.
vreau sa iti multumesc tie si intregii echipe de la Eturia pentru excursia mai mult decat reusita din Costa Rica. La modul cel mai sincer, chiar nu ma asteptam la un astfel de rezultat. Dar totul a fost excelent, de la organizarea din Romania, pana la punctualitatea si amabilitatea deosebita a oamenilor din Costa Rica. Si, ai avut dreptate. Chiar daca am calatorit de una singura nu a fost niciun moment in care sa ma simt astfel. Modul prietenos si deschis al localnicilor m-a facut sa ma simt in siguranta si sa pot profita din plin de tot ceea ce mi-a oferit excursia.
Solicita vacanta
Vreti sa petreceti o vacanta in Costa Rica? Noi va stam la dispozitie cu toate serviciile.
Solicita ofertasau prin telefon:
021 222 01 67 sau pe email office@eturia.ro
Circuite & sejururi Costa Rica
-
Circuit Panama & Costa Rica - Aprilie 2012
de la 2490 €
14 zile / 12 nopti €
Zbor si taxe incluse Tarif/persoana/sejur
-
Circuit Costa Rica - Aprilie 2012
de la 2190 €
11 zile / 9 nopti €
Zbor si taxe incluse Tarif/persoana/sejur
-
-
-
Costa Rica Paradise Expedition
de la 0 €
13 zile / 12 nopti €
Zbor si taxe incluse Tarif/persoana/sejur
Testimoniale clienti
-
Iulia & George
Impresii Costa Rica - Iunie
E greu sa gasim un cuvant care sa defineasca luna noastra de miere in Costa Rica. Poate [...]
-
Suzana & Costin
Impresii Costa Rica - Iulie
Luna nostra de miere in Costa Rica a fost cu adevarat exotica asa cum ne-am dorit. Chiar [...]
-
Madalina & Tudor
Impresii Costa Rica - Octombrie
Buna ziua,
Cu putina intarziere e adevarat, insa va scriem ca sa VA MULTUMIM! Datorita [...] -
Ana Maria si Lukas
Impresii Costa Rica, Manuel Antonio - Octombrie
Buna ziua,
Si bine v-am gasit! M-am gandit ca ar fi bine sa va scriu cateva impresii [...] -
Iosefina si Gabriel
Impresii Costa Rica - August
Despre calatoria in Costa Rica
Turul nostru a fost extrem de personalizat, asa ca de multe [...]








