Briza e mai taioasa la acea ora, dar stralucirea orasului iti taie rasuflarea. Imi imaginez cum ar arata portul si orasul de Revelion – doar sunt in Cartea Recordurilor pentru cel mai spectaculos foc de artificii din lume… E ciudat, sa asociezi ceva atat de coplesitor, atat de grandios ca acele focuri de artificii, cu Madeira. Nu ma intelegeti gresit – insula in sine este grandioasa, stanci ascutite imense rasarind din ocean, o natura impresionanta, cucerita de oameni printr-o infrastructura perfecta. Insa Madeira este atat de… linistita. Viata are ritmul ei deosebit. Oamenii au obiceiul ca, la pranz, sa paraseasca biroul si sa mearga acasa pentru a manca si a petrece timpul cu familiile lor. Totul are un aer familial, in ciuda industriei turistice de masa. Cand te gandesti la Madeira, te gandesti la dupa amieze linsitite pe un sezlong, langa piscina unei Qinte, te gandesti la soare si la vinul renumit, nu la explozie de lumina. Dar poate de aceea e si atat de speciala Madeira, pentru ca, in pofida sufletului calm, insula, prin locuitorii sai, ofera si o doza de adrenalina.

Si pentru ca am pomenit de adrenalina – aterizarea pe aeroportul din Madeira este o experienta in sine. Desi nu mai poate fi considerat unul dintre cele mai periculoase din lume, datorita extensiei pistei (odinioara de doar 1600 metri lungime), privelistea e una greu de egalat, pe masura ce survolezi insula, iar coborarea, daca ai noroc (si daca privesti experienta ca fiind un bonus, nu o parte negativa), se face in “hopuri” ce te fac sa te simti ca intr-un montagne russe. Pentru mine, un zbor fara turbulente e prea monoton, astfel incat poate nu toata lumea va vedea acest aspect ca pe un plus. In orice caz, aeroportul e o reusita a arhitecturii, cum de altfel e intreg sistemul de autostrazi de pe insula. Calatorind din Funchal in partea de Nord a insulei, mergand de-a lungul coastei si apoi prin munti, ai nevoie de 6 ore – traversand prin tuneluri, reduce drumul la 20 de minute. Au stiut sa foloseasca fondurile europene…

Madeira nu este o destinatie de plaja, astfel incat nu va asteptati la nisipuri aurii decat daca sunteti dispusi sa stati pe una din cele doua mici plaje artificiale. Iar daca plaja neagra, caracteristica unei insule vulcanice, nu este pe asteptarile dumneavoastra, atunci cu siguranta trebuie facuta o incursiune spre Porto Santo. Dupa cum spuneam la inceput, aceasta calatorie necesita un drum de vreo 2 ore cu feribotul. Pentru mine, a fost ocazia perfecta sa descopar ca menirea mea nu este sa fiu marinar. Nu mai petrecusem atat de mult timp pana atunci pe un vas, mai ales in ape oceanice destul de agitate. Ca sa scurtam povestea, nu am avut un apetit bogat in acea zi. Insa combinatia de pastile si soare m-au facut sa-mi uit problemele de indata ce am debarcat in Porto Santo. Aceasta mica insula, cu ai sai 5000 de locuitori (numar care se dubleaza pe timp de vara, multe proprietati apartinand cetatenilor straini ce isi petrec vacantele prelungite aici), se lauda cu o sectiune intinsa de plaja, cu nisip fin, laudat de toata lumea pentru calitatea sa (inclusiv medicinala, pare-se).  In timpul sezonului de vara, cu hotelurile deschise si orasul plin de viata, se pot petrece cu usurinta cateva zile aici. In extra-sezon, cand marea majoritate a restaurantelor, magazinelor, hotelurilor sunt inchise sau functioneaza cu un program restrans, o excursie de o zi este suficienta. A se inchiria direct de pe feribot o bicicleta, care va sta la dispozitie toata ziua. Puteti explora insula dupa propriul ritm, seara revenind in port.

Din pacate, noi am nimerit acea perioada de extra-sezon si, pe langa furtuna ce ameninta orizontul spre orele dupa-amiezei, un alt factor apasator se simtea in aer – criza. Desi Madeira e intrecuta doar de Lisabona ca prosperitate economica, efectele crizei s-au facut puternic resimtite aici, iar in Porto Santo, unde atat de multi depinde turism, e chiar mai greu. Am intalnit o romanca stabilita aici de ani buni. Lucra intr-un restaurant, insa programul era scurt. Prea putini turisti. Iarna nu era departe, si atunci e si mai greu. Ca furnicutele din fabula, lucreaza vara pentru a rezista iarna. Nu este un trai atat de usor pe cat isi imagineaza multi din tara. Insa atmosfera de comunitate stransa si linistea aferenta parca merita acest sacrificiu. Iar optimismul pentru viitor ramane…

Revenind in Madeira, inca o activitate ce merita punctata in mod obligatoriu – plimbarea pe un traseu levada. Levada sunt canale de irigatii, menite sa aduca apa din Vest si Nord-Vest catre Sud-Est, o zona mai uscata, insa cu pamant mai fertil, ideal pentru agricultura. Intrucat aceste levada trebuiesc verificate si pastrate intacte, de-a lungul lor exista o carare, ce in zilele noastre este folosita pentru hiking, aceasta fiind una dintre cele mai populare activitati din insula. Cu grade de dificultate diferite, dar mereu cu privelisti minunate si aer proaspat, diversele trasee te poarta prin muntii insulei. Nu sunt un fan al hiking-ului. Insa credeti-ma ca, stand la capatul unui astfel de traseu, la poalele unei cascade (chiar si una ceva mai secata), nu ai cum sa nu admiri atat frumusetea naturii, cat si ingeniozitatea locuitorilor insulei. Nu doar pentru ca au creat acest sistem de irigiatii, ci pentru ca l-au transformat intr-un obiectiv turistic, cu un minim de efort. Ajungi iar la concluzia “pai de ce nu suntem si noi in stare?” si te lasi coplesit de melancolie. Dar ai noroc, si te poti inveseli cu un pahar de vin de Madeira. Nu ai cum veni aici si sa nu vizitezi una din faimoasele companii producatoare. Este mandria insulei, si o importanta sursa de venit, si o trateaza ca atare. Tururile sunt detaliate si fascinante, si fara gres se incheie in camera de degustare.

Asadar, natura superba, cu mult verde si munti vulcanici impresionanti, o plaja minunata la o aruncatura de feribot si o sticla de vin (sau mai multe) in bagajul de cala. Ce altceva iti mai poti dori?