Este oare transhumanta o nevoie noua spre care omul modern a evoluat? Ma uit la mine si recunosc ca deseori simt visceral dorinta de a fi intr-un loc nou. Tot zapping-ul acesta zilnic printre sarcini de serviciu, obligatii sociale, talk-show-uri fade, muzici asurzitoare, sonerii polifonice este suficient de ametitor si obositor pentru a-mi dori o vacanta departe de tot ceea ce stiu. Dar este nevoia de a calatori o simpla distantare de cotidian sau calatorim pentru ca vrem sa extindem limitele cunoasterii noastre? Amandoua, zic eu recent intoarsa dintr-o senzationala si intrucatva mistica excursie in Peru, tara care are calitatea de a fi cu totul surprinzatoare, indiferent de cat de multe imagini cu Machu Picchu am vazut initial.

In Peru, exista mai mult decat isi poate calatorul imagina - exista mai multa istorie precolumbiana, mai multe situri arheologice, mai mult misticism, mai multe biserici coloniale pe kilometru patrat, mai multe culori in penajul pasarilor, mai multe caciuli tricotate, mai multe soiuri de cartofi in piete si mai multa mancare in farfurie decat poate crede turistul care se pregateste sa viziteze aceasta parte a lumii. Exista pana si mai multe climate, ambalate strans unul langa altul, care au sculptat un peisaj divers, deseori dramatic, greu de promovat printr-o simpla oferta turistica.

Am strabatut, in calatoria mea, mare parte a extremelor tarii - de la exuberanta salbatica a Amazonului pana la deserturile misterioase din sud, de la eleganta din Cuzco pana la austeritatea lacului Titicaca, de la dantelatele biserici coloniale cu arhitectura Churrigueresque din Arequipa pana la crestele zimtate ale Anzilor, de la Valea Sacra a raului Urubamba, unde ruinele incase sunt imprastiate la fel de des ca terasele de pe plajele din Mamaia pana la mai putin cunoscutele, dar suprinzatoarele situri nisipii din chirpici ale nordului, asa ca acum stiu de ce Peru detine cate ceva pentru fiecare vizitator, indiferent de ceea ce-l motiveaza sa calatoreasca.

Eu, una, am urcat munti in cautarea cetatilor incase pierdute si ingropate in istorie de „ticalosii” batranului continent, am vizitat mai multe Plaza de Armas decat stiam ca exista, m-am plimbat pe romantice stradute coloniale, am admirat biserici baroce de un alb stralucitor in Arequipa, am dormit inconjurata de flori intr-o senzationala hacienda, am alergat vicuna printre cactusi, am mancat nu doar porcusori de guineea si alpaca pe piatra vulcanica, dar si multe tentacule de caracatita, am facut baie noaptea in decorul teraselor incase din Valea Colca, m-am jucat printre dunele de nisip ale desertului, am vazut multe pietre care-si meritau titulatura de sit arheologic pentru ca acolo simti vibratia istoriei fie ea Inca, Moche, Chimu ori Huari, am conversat amuzata cu pelicani batosi, am vazut vulcani fumegand, am admirat soarele de aproape doar eram pe cocoasa zimtata a Anzilor, la 5.000 de metri altitudine, am strabatut canioane doar, doar vad vreo coada de condor, m-am plimbat cu barca prin Pacific pentru a intalni lei de mare, pinguini, am zburat (in sfarsit!) cu o canoe cu aripi deasupra misterioaselor desene de la Nazca, am pasit temator pe insule plutitoare - un loc in care singurele puncte de referinta sunt apa, cerul si hainele viu colorate de pe oameni, am explorat universul miraculos al Peruului amazonian, am pescuit pesti piranha in apa rosiatica a raului Tambopata, am fotografiat capibara, am ascultat strigatele hoatzinului, am cautat caimani in intuneric, am umblat noaptea prin favela unui oras putin cunoscut in cautarea unui saman care sa ma purifice, mi-am cumparat amulete de la vrajitoare ca sa tin pentru totdeauna raul departe si am ras mult, suficient de mult pentru ca luni mai tarziu sa fiu inca deprimata ca mi-au disparut motivele de voie buna.

Vizitati Peru si veti intelege de ce acasa pare acum un termen palid. Si, peste toate; am ramas cu o mare iubire: Amazonia. M-as intoarce maine in jungla, n-as putea spune cu certitudine de ce, dar m-as intoarce maine printre minunile sale bizare, printre toate acele plante care au invatat sa mearga, printre flori otravitoare si copaci uniti intr-o mortala imbratisare, printre papagali multicolori, maimute tamarind si roiuri de insecte supranaturale, armate de furnici bine organizate rosii sau negre, mici ori de dimensiuni monstruoase, libelule purpurii, paianjeni pestriti fusiformi si tarantule paroase. Am dormit aproape sub cerul liber, in mijlocul junglei, cu raget de jaguar in urechi, cu lilieci si insecte preistorice (caci aveau dimensiuni de dinozaur) lovindu-se de fragila panza care acoperea patul - elegant, de altfel, ce trona intr-un spatiu caruia uitasera sa-i puna un perete. O punere in scena voita, doar pentru a ma simti si eu, umil musafir de ocazie, parte a acestei frumuseti violente a padurii tropicale amazoniene in care totul pare un pic prea saturat, un pic prea dens, prea frematand, prea viu pentru o persoana obisnuita doar cu jungla urbana.