„Cand se alesese praful din Peru?"
Asa incepe unul dintre romanele scriitorului peruan, laureat al premiului Nobel pentru literatura, Mario Vargas Llosa. E, intr-adevar, mult praf in Peru, mai ales daca e sa consideram suprafata desertica a tarii de 189.000 km^² (15% din suprafata totala sau aproape 80% din suprafata Romaniei), dar nu cred ca la asta se referea autorul.

Ca turist, nu pot spune ca am regasit, vizitand Peru, cat de putin din disperarea prezenta in romanul celebrului scriitor, desi nu pun la indoiala momentele cumplite pe care istoria acestei tari le-a consemnat: cucerirea si exploatarea tarii de catre spanioli, razboiul civil din perioada 1980-2000 sau perioadele tulburi de instabilitate politica si guverne militare. Poate ca, intre timp, peruanii s-au resemnat asupra trecutului si-si doresc construirea unui viitor mai bun in tara lor.

Incerc sa inteleg de ce ma simt atat de apropiat de Peru, de ce imi doresc sa revin in aceasta tara ca si cum m-as reintoarce acasa… De unde vine simpatia aceasta subita pentru peruani, fara a fi petrecut prea mult timp in compania lor.
Cred ca pot identifica foarte usor similitudini intre peruani si romani in ceea ce priveste viata cotidiana: si ei au inregistrat crestere economica in statistici, dar fara nicio crestere vizibila a nivelului de trai pentru oamenii obisnuiti, si ei sunt nemultumiti de institutiile publice, de nivelul urias al coruptiei la nivel politic, si ei sunt dezgustati si neincrezatori fata de conducatorii actuali ai tarii, si ei au o tara frumoasa…

M-a impresionat seninatatea ghizilor cand vorbeau despre obiectivele turistice de interes istoric, despre faptul ca civilizatia spaniola, chiar daca a lasat urme adanci in cultura peruana, totul a fost modificat pe structura oamenilor de aici si ca, in realitate, peruanii nu au fost niciodata cuceriti cu adevarat. Cineva mi-a argumentat foarte frumos ca entuaziasmul ghizilor de a spune povestea lor asa cum o vad ei si nu cum e povestita de culturile occidentale este, de fapt, revansa pe care o cauta in fata unei istorii nedrepte. Toate elementele civilizatiei occidentale sunt altfel aici, totul e reinterpretat intr-o cheie locala. Poate tot de aici isi trage seva si celebritatea bucatariei peruane, devenita o noua vedeta in moda culinara internationala. Unul dintre eroii Peruului de astazi este Gaston Acurio, caruia i se atribuie redescoperirea si promovarea bucatariei peruane in lumea intreaga. Se spune ca peruanii erau inainte mandri de Machu Picchu, dar au devenit mandri de bucataria lor. Bogatia si diversitatea ingredientelor care se gasesc in Peru, amestecul traditiilor culinare locale cu influentele europene, africane si asiatice au facut din Peru un paradis al gurmanzilor si tara cu una dintre cele mai apreciate bucatarii din lume.

Ma gandesc ca, daca va fi sa revin Peru, cele mai utile informatii nu le voi obtine dintr-un ghid turistic obisnuit, oricat de bun ar fi acesta, ci dintr-o carte de bucate peruana, poate chiar din urmatoarea carte a lui Gaston Acurio, „Peru: The Cookbook”, fiind prima sa carte de bucate care nu va fi in spaniola, ci in engleza, aparitia cartii fiind programata pentru luna mai 2015.

Recunosc ca nu am fost pe deplin constient despre posibilitatile extraordinare de a explora Peru dintr-o perspectiva culinara, dar chiar si pentru o persoana conservatoare ca mine, e usor sa ai cate o premiera culinara in fiecare zi petrecuta in aceasta tara. Fara sa fi fost vreun fan al pestelui marinat, primul „cebiche” gustat la restaurantul Rosa Nautica din Lima mi s-a parut atat de interesant, ca nu am mai vrut sa renunt la acest fel de mancare. Abia dupa cateva zile mi-am spus ca parca ar fi timpul sa incerc si altceva. Apoi, am descoperit supa de creveti din restaurantul lui Gaston Acurio din Arequipa, care a fost cea mai deosebita experienta culinara in Peru. Am ratat insa faimosii „Rocotos rellenos” - un soi de ardei rosii grasi si picanti umpluti cu carne, stafide, rosii si masline (pregatiti la cuptor) si care sunt serviti, de asemenea, cu un sos picant (vezi aici).

Ca vizitator, mi-au placut foarte mult Muzeul de Arheologie Rafael Larco Herrera din Lima, Insulele Ballestas (numite si Galapagosul Peruan), degustarea de „pisco” si dunele de nisip din Ica, cele 1247 de cupluri pe care le-am descoperit pe 24 august in Piata Armelor din Arequipa si care au stabilit recordul pentru cel mai mare dans popular peruan (vezi aici), zborul deasupra liniilor Nazca cu un avion usor de agrement Cessna T207, cantaretii Mariachi si cuplul de dansatori de la Casa Andina din Valea Colca, insulele plutitoare din trestie totora si ospitalierii locuitori Uros ai acestor insule de pe lacul Titicaca, Cusco - cel mai frumos oras din Peru si, nu in ultimul rand, faimoasa asezare incasa, Machu Picchu!

M-as reintoarce in Peru pentru a-i explora zonele muntoase din nord, jungla amazoniana, m-as reintoarce la Machu Picchu pe Drumul Incasilor, mi-ar placea sa vizitez „orasul de nisip”, Chan Chan, sa fac drumetii in Canionul Colca si sa intalnesc oamenii care-i locuiesc abisul. Si lista poate continua… M-as reintoarce pentru a experimenta din plin bucataria peruana.

In Bolivia, am stat doar trei zile. A fost suficient doar pentru a intui potentialul fantastic pe care il are aceasta tara: frumusetea culmilor inzapezite ale muntilor, minunatiile arheologice mult mai putin cunoscute turistilor obisnuiti, dar nu mai putin importante sau spectaculoase decat cele din Peru.

M-au incantat croaziera pe Lacul Titicaca si vizita pe Insula Soarelui, formatiunile geologice din Valea Lunii, iar in capitala La Paz, spectacolul luminilor orasului rivalizeaza cu cerul instelat in noptile senine de iarna. Experienta boliviana a culminat cu incredibilul sit arheologic de la Tiwanaku.

Daca va fi sa revin vreodata in Bolivia, mi-as dori sa vizitez poate cel mai apreciat peisaj natural al tarii: intinderea de sare Salar de Uyuni.