Asta inseamna pentru mine Eturia, o agentie sustinuta de oameni extraordinari, care fac tot ce e posibil ca visele sa devina realitate. In cazul meu, acesta a fost sa ma plimb printre ruinele mistice ale fostului oras Machu Picchu.

Inainte sa descriu calatoria mea pe meleagurile tarii sud-americane, as vrea sa va spun cateva cuvinte despre mine.

Inca din copilarie, visul meu a fost sa calatoresc. Ma bucuram enorm de fiecare data cand vizitam un loc nou, in drumurile mele cu parintii prin tara trebuia sa ne oprim la fiecare cetate in ruine sau biserica fortificata, spre disperarea surorii mele. Apoi, cand am inceput sa imi castig singura banii, puneam tot ce puteam deoparte pentru a-mi putea potoli setea de a explora cate un coltisor din lumea asta.

Cand am vazut prima data un documentar despre Machu Picchu acum multi ani, mi s-a oprit respiratia: acela era locul pe care trebuia sa il vizitez neaparat! Am vazut fiecare documentar pe care il gaseam, mi-am cumparat ghiduri turistice cu Peru doar pentru a ma putea uita la nesfarsit la magicul oras, iar  lumanarile de pe tort pe care le stingeam la fiecare aniversare erau martorii tacuti ai celei mai aprinse dorinte: sa vizitez cetatea secreta a incasilor. Toti prietenii si cunoscutii ajunsesera sa imi cunoasca fascinatia pentru Peru si in special pentru Machu Picchu, incat primeam aceleasi urari de ziua mea si Anul Nou (Sa ajungi odata acolo!!!).

Acum 2 ani am decis ca e timpul sa imi indeplinesc visul. Eturia a parut din start cea mai buna optiune asa ca, inainte de Paste, in data de 11 aprilie 2015, am pornit in cea mai frumoasa excursie din viata mea: cea spre Machu Picchu.

Intreaga excursie a fost organizata perfect de catre Eturia: in fiecare zi descopeream o particica din aceasta magica tara, cireasa de pe tort fiind excursia din penultima zi: Machu Picchu.

Credeam ca zilele pana la excursia mult asteptata vor trece foarte greu, dar Eturia a organizat perfect calatoria in Peru in cele mai mai mici detalii. Fiecare zi ne-a dezvaluit noi frumuseti, noi locuri care ne-au incantat privirile si sufletul.

In prima zi am vizitat frumoasa capitala pe coasta Pacificului, cu cartierele ei contrastante. Ne-am plimbat prin pitorescul Parque del Amor, prin Plaza de Armas, am vizitat catedrala unde este inmormantat fondatorului orasului Pizzaro, biserica San Francisco cu catacombele care ne-au dat fiori pe sira spinarii, incheind intr-o nota mult mai optimista cu muzeul Larco Herrera (iar toti cei care au vizitat acest muzeu stiu la ce ma refer).

 Am zburat apoi de la Lima spre Puno, de unde am facut o plimbare pe Titicaca, lacul a carui rezonanta fonetica ne amuza mereu in copilarie.

 Toti am fost fascinati de frumusetea insulei Taquile, unde casele localnicilor sunt construite pe varful unui deal, oferind o panorama superba a insulei inconjurate de apele imensului lac.

Ne-au impresionat traditiile atat de bine pastrate ale comunitatii, care inca vorbeste limba quechua,  ospitalitatea localnicilor si modul  in care puteai ghici statutul social al barbatilor doar analizand caciulile pe care le poarta. Pe aceasta insula, barbatii sunt cei care tricoteaza caciuli (cu o rapiditate care  ar fi trezit invidia profesoarelor noastre de lucru manual), iar femeile tes cu aceeasi indemanare.

Insulele plutitoare Uros ne-au oferit o perspectiva total diferita asupra vietii. Cei care traiesc pe aceste insule flotante construite dintr-o planta inrudita cu stuful sunt total lipsiti de confortul cu care noi suntem obisnuiti: nu au electricitate, se hranesc aproape exclusiv din ceea ce isi procura singuri (pescuit si vanat), locuintele lor de pe insula sunt extrem de simple, vorbesc inca limba veche Aymara, iar venitul principal este obtinut din turism si obiectele de artizanat superbe pe care le vand turistilor. Cu toate acestea, locuitorii celor cateva insule vizitate ne-au insuflat optimism si au depus toate eforturile pentru ca noi sa ne simtim bine si sa le intelegem stilul de viata.

A urmat calatoria extraordinara cu autocarul prin Anzi de la Puno catre Cusco. La fiecare din cele 5 opriri eram incantata de cate ceva: istoria culturala bogata de la Pukkara, maretia templului Viracocha, mini gradina zoo de la restaurantul unde am facut un mic popas (unde o llama nazbatioasa a reusit sa imi fure cafeaua), peisajele incredibile de la La Raya (avand cea mai mare altitudine din toata excursia), supriza neasteptata oferita de biserica de la Andahuillas (Capela Sixtina a Americii de Sud) si Cusco, orasul despre care citisem cu nesat atatia ani. Prima seara in oras am petrecut-o admirand piata centrala si stradutele adiacente, unde amestecul dintre influentele  coloniale spaniole si autenticitatea civilizatiei quechua e vizibil la fiecare pas.

Ziua urmatoare a adus alte surprize frumoase: am vizitat fortareata Sachsayuaman (ghidul local s-a chinuit ceva sa ne faca sa intelegem diferenta intre pronuntia corecta si “Sexy Woman”, cum sunt tentati europenii sa il numeasca), templul labirint Q’enqo, punctul de observatie Puka Pukara si Templul Soarelui situat chiar in inima orasului Cusco, dovada ferma a apartenentei locuitorilor la civilizatia quechua.

Toate aceste temple ne-au dovedit inca o data cat de avansata a fost aceasta civilizatie, turistii lovindu-se de mistere nedezlegate inca privind modul in care aceste temple au fost ridicate.

Dovada suprema a gradului avansat de organizare a populatiei quechua este sacrul oras descoperit abia in urma cu 105 ani in padurea amazoniana, Machu Picchu, pe care noi l-am descoperit in penultima noastra zi pe taramul peruan.

In calatoria cu trenul catre Machu Picchu am fost mai nerabdatoare si mai agitata decat un copil in prima zi de scoala. Cu toata nerabdarea mea, nu puteam sa nu fiu impresionata de eforturile vizibile ale personalului din tren de a ne simti extraordinar. Nu m-am putut bucura insa de peisajele extraordinare in drumul cu autobuzul de la Aguas Calientes catre Machu Picchu decat pe drumul de intoarcere, toata concentrarea mea era axata pe incercarea de a-mi stapani bataile inimii. Si apoi, dupa un drum ce a parut o vesnicie, am trecut de portile cetatii… Stiti cum se spune de multe ori, asteptarile prea mari ucid  emotia visului implinit? Pot afirma cu tarie ca e un mit! Nu pot descrie in cuvinte amalgamul de trairi interioare pe care le-am simtit cand am pasit pe poarta cetatii: nerabdare, fericire suprema, tristete ca se va termina totul in cateva ore, sete de a explora fiecare coltisor, uimire si incantare suprema. Orele petrecute intre ruinele atat de bine pastrate ale vechiului oras incas au fost printre cele mai frumoase din toata viata mea.

Ultima zi in Peru am petrecut-o ratacind pe stradutele orasului Cusco, cand admirand frumusetea orasului, cand pierduta intre amintirile atat de proaspete ale ultimelor zile. Toate aceste clipe minunate, aceste amintiri de neuitat sunt rodul muncii extraordinare ale echipei Eturia, care s-a straduit ca excursia in Peru sa fie o vacanta minunata pentru tot grupul nostru de 6 persoane.

In lungul drum de intoarcere, am pendulat intre numeroase stari interioare: satisfactia unui vis implinit, tristetea ca vacanta luase deja sfarsit, bucuria ca am petrecut aceste clipe alaturi de un grup extraordinar, oboseala, fericire ca pe langa cetatea incasa, am descoperit atatea si atatea locuri minunate. Un sentiment a ramas totusi constant pe tot parcursul zborului si apoi intregul an care a urmat: siguranta ca mi-am gasit cel mai bun partener de vacanta de acum incolo: Eturia.

In iulie voi face o incursiune in istoria bogata a Chinei. Sunt convinsa ca si de data aceasta Eturia a organizat acest circuit cu mare atentie, astfel incat sa descoperim in cele 10 zile cat mai mult din cultura, istoria si frumusetea acestei tari.